Archive for the ‘Actualitate’ Category
Traian Băsescu, fără premier de Revelion
Ca şi anul trecut, şeful statului şi-a petrecut noaptea de Revelion în staţiunea Predeal. El a fost însoţit de alaiul format din preşedinta Camerei Depoutaţilor, Roberta Anastase, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, dar şi de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea. A lipsit în acest an de la masa lui Băsescu premierul Emil Boc, al cărui tată decedase în urmă cu câteva zile. Traian Basescu a fost aproape de Emil Boc la moartea tatalui, participand la ceremoniile funerare.
Sile Cămătaru poate ajunge iar la zdup
După ce a ispăşit 7 ani de detenţie, din cei 13 pe care îi avea de executat, Sile Cămătaru a fost eliberat din penitenciar. Ziariştii de la Ring susţin că temutul interlop ar putea fi din nou închis, după ce în celula sa s-au descopeirt câteva zeci de cartele telefonice dar şi prafuri albe. Cu cine din interiorul penitenciarului colabora Cămătaru şi cine îi furniza drogurile sunt întrebări la care o anchetă a penitenciarului Jilava ar trebui să găsească răspunsuri.